Arca lui Zoe

de Anca Georgescu

BLOG

19 comments

Ori pudră, ori rimel

Am vrut să scriu ceva despre cum mi-a fost mie profesoară Oana Boc. Am abandonat.

Am vrut să zic ceva despre cum am făcut Facultatea de Litere la Cluj. Am abandonat.

Am vrut să povestesc ce ştiam despre Universitatea Babeş-Bolyai când trăiam la Bucureşti şi ce am trăit pe pielea mea cînd am sosit la Cluj. Am abandonat. Read More

7 comments

Curs de neuitat la televizor

„Am şi eu păsăricile mele televizistice” zice într-o zi acest Ovidiu şi Blag, nu-l cunosc, doar am trecut într-o zi unul pe lîngă altul, eram la Sorbona, lăsaţi, ne fudulim altădată.
„Şi eu!” am vrut să zic, adică şi eu le am pe-ale mele, păsăricile televizistice. Păsărica mea – una din ele, lăsaţi, mă fudulesc altădată – e să nu mă uit la televizor cînd e o dezbatere despre cîini. Read More

24 comments

Ocna Mureş şi cîinii ei sau de ce dă Dumnezeu Coca-Cola gratis de Crăciun

Să nu mă-nţelegeţi greşit, mie-mi plac cîinii, dar cînd sunt atîţia copii orfani şi bolnavi… Şi-apoi decît să ajuţi un cîine mai bine ajuţi un bătrîn, sunt atîţia oameni care au nevoie de ajutor, lasă-i dracului de cîini, n-am io ce să mănînc, acuma să mai hrănesc şi-un maidanez, îl pun io să bată maidanu’? Să-i strîngă dracului şi să facă ceva cu ei, că numai grija asta n-o mai aveam, ce să-ţi spun, acuma să-mi fie milă de-un cîine, nu mai bine să-mi fie milă de-un om?! Read More

4 comments

Marian şi porcul, votul şi prostul

Mă pregătesc să vă ofer într-un text mai amplu o explicaţie pentru gestul divin – deci al lui Dumnezeu – de a da Coca-Cola gratis de Crăciun în anul amu’ trecut, în România, la Ocna Mureş. Momentan mă găsesc în punctul pogorîrii moţului asupra textului şi dacă mă cunoaşteţi, mă ştiţi: la moţ mă opintesc şi durează oarece. Dar iese, vă asigur.

Pînă la ieşeala completă însă şi tocmai din motive de Coca-Cola băută aseară şi nedormire astă-noapte, vă ofer mai jos reproducerea aproape exactă în literă şi identică în idee a dialogului dintre Corina Drăgotescu, jurnalist şi Marian Vanghelie, porcist de ocazie şi primar de ocupaţie, că de profesie nu cunosc şi nici nu mă apasă. Read More

1 comments

Într-un Volvo şi în afara lui (II)

Lui Ovidiu Blag la propriu şi Ancăi Măniuţiu la figurat, cu drag amîndurora.

Într-o seară recentă, un alt aprieten mă aducea acasă. Are Volvo. N-am zis un Volvo pentru că literalmente are două, dar cine le numără? Era cam după trei ore de dezbatere a relaţiei noastre de prietenie (nu), nonprietenie (nici vorbă), amiciţie (oribilă noţiune), camaraderie (supărător de aseptic), ş.a. (riscante). Din seara aceea de altfel am inventat personal conceptul de aprieten. Read More

1 comments

Într-un Volvo şi în afara lui (I)

Lui Ovidiu Blag la propriu şi Ancăi Măniuţiu la figurat, cu drag amîndurora.

Corespondez fracturat cu un aprieten. Fracturat înseamnă o dată la un an jumate’, doi, iar aprieten e cineva care ţi-a fost ceva, nu-ţi mai e nimic, dar ţi-e foarte drag. Bogdan e un coleg din şcoala generală şi iubirea mea secretă de atunci. Nu că acum aş mai avea iubiri secrete, dar trebuia precizat.

Aşadar, atunci Bogdan avea cele mai curate unghii pe care le-aţi văzut la un băiat, piele roz cu pori invizibili, rîs cu chicote, o educaţie impecabilă pe care o deghiza într-o golănie care-i stătea bine, o inteligenţă ascuţită şi un maxim, rafinat nonconformism. Era deci perfect, deci inaccesibil, deci de-aia îl iubeam înăuntru şi nu în afară.  Read More

1 comments

De pe drum…uri

Sunt pe drum şi un pic pe drumuri. Am în minte de două săptămîni ceva ce vreau neapărat să vă scriu. O poveste care împachetează altă poveste, ca sub brad. Cred că o să se numească „Într-un Volvo şi în afara lui”. Incitant sau ce? Read More

5 comments

Scheletul din baie

Am în baie un schelet. De ce nu-l ţii în dulap, ca toată lumea? m-aţi putea întreba. V-aş putea răspunde cu două, trei metafore şi chiar o alocuţiune despre cît preţuiesc eu ordinea pe rafturi şi igiena lenjeriei intime.
Dar mai bine v-o spun pe-aia dreaptă: ţin scheletul în baie pentru că-mi permit. Read More

7 comments

(scuzaţi) Flegma şi (pardon) rahatul

„Casa mea e-un cântec cu acorduri ample”. „Strada Speranţei, la parter.”

De fapt locuiesc la demisol, dar trebuia să-ncep cumva şi despre demisol nu ştiu să se fi scris vreun cântec. E normal. Vocabula e aspră, iar conceptul e intrinsec dubios. Nu cunosc nici o femeie respectabilă care să vibreze romantic dacă-i cânţi „Te aştept la demisol”.

Nici despre capătul străzii nu cred să se fi scris. Se scrie – degeaba – despre capătul tunelului, se vorbeşte – retoric – despre capătul funiei şi se cântă – metaforic – despre capătul drumului. Nimic despre capătul concret al vreunei străzi. Voi umple această lipsă. Read More

9 comments

Poveste de adormit remuşcările

Început

Povestea următoare mi-a venit în minte când, din cauza crizei (de bani) am cumpărat pentru câinele meu un tacâm de pui. De obicei îi cumpăr ficat sau pipote şi inimi. Organe impersonale. Le fierb cu legume şi îi fac o mâncare care ne face fericiţi pe amândoi. El e fericit de burtă plină, eu sunt fericită de fericirea lui. Armonie deplină. Vreme de poveste…

Cuprins

Am avut o pereche de bunici pe Dealul Mitropoliei în Bucureşti şi altă pereche în Bacău, pe artera principală. Probabil alor mei le părea rău că nu mă pot trimite ca pe alţi copii „la ţară” aşa că în vacanţa de vară poposeam regulat la nişte rude mai îndepărtate: nenea Marcel şi tanti Lenţa. „Poposeam” e un fel de-a spune. De fapt rămâneam acolo cu plăcere până mă umpleam de păduchi şi bunica mă aducea acasă forţat, cu două scopuri, unul concret, celălalt abstract: să mă dea cu benzină-n cap şi să nu fac neamul de ruşine. Păduchii îi colectam exclusiv din coteţul găinilor, unde mă băgam cu totul, după ouă. Altfel era curat, era zmeură şi era fântână. Sătenii erau oameni harnici şi blajini. Read More

Pagini:«123»