Doar acest buruienos de cultivat ca şi mi-a adus aminte de un moment în care, ca practician al relaţiilor publice într-o echipă condusă de o practiciană a lui ca şi, şi ajungînd eu ca disperată de cum ucidea fata asta una din două propoziţii, prin otrăvire cu ca şi, zic să insist şi pe Facebook cu chestiunea, poate se prinde fata. Că altfel, era uşor isterică şi nu accepta nici senină, nici întunecată, corecţii adresate direct, personal sau în grupuri mici, însă Facebook-ul o penetra oricînd.

Şi, deci, într-o zi mă fac că plouă şi zic share unui articol de ziar care incrimina fioros ca şi-ul. Ce să vezi, fata se prinde că era ţintită şi, făcîndu-se şi ea tot că plouă, îmi scrie un comment. N-oi sta să-l caut acuma, dar era ceva cum că Ei, nu-i chiar aşa gravă problema asta, limba noastră e flexibilă şi nu ştiu ce.

Nu ştiu cum, de la amintirea asta, gîndul mi-a sărit aiurea de tot, hăt la o carte pe care o citesc acum a patra oară în patru ani. Se cheamă „Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc” (lipsă flexibilitate) a bunului Ion Gavrilă Ogoranu. Zice el, într-un loc al volumului II:

„Un episod la Securitatea Braşov, de care îşi aminteşte Olimpiu [Borzea]. Odată, Deitler [Ernest Deitler, anchetator] i-a dat să citească şi iscălească declaraţiile scrise de el, Deitler. Olimpiu s-a apucat să corecteze cele scrise: „Ce faci?” „Corectez greşelile de ortografie.” „Crezi că o să scapi de condamnarea la moarte?” „Nu, dar cineva, peste ani, şi-ar putea închipui că le-am scris cu mîna mea [...].”

Nu ştiu ce să mai zic după săritura asta de gînd, decît atîta: care sunteţi ca şi irecuperabili (da’ nici eu nu mă las), vă dedic această melodie. Intitulată – sugestiv, cum altfel – Ca şi (Taxi).