Şi-ncă o limpezire: am scris ce-am scris după ce, urmînd să dau curs unei invitaţii de colaborare jurnalistică, am vizitat un domn proprietar de imperiu publicitar. Cam ca un mogul, aşa… Imperiu mai la scară someşeană, aşa…

Am urcat emoţionată în clădirea nouă de pe strada veche în care s-a născut şi ziarul Foaia transilvană şi mulţi dintre noi s-au născut la ziarism. (Alţii erau demult botezaţi.)

Întîmplător şi în prezent, clădirea era şi sediul zisului imperiu. Am povestit cu mogulul. Om de treabă cumva, aşa… Am ieşit. Am coborît. Pe reception desk-ul de la intrare (cum s-o fi numind asta în limba mea?) dormeau zăcînde multe exemplare din Foaia transilvană de azi, ocazional tipărite şi permanent gratuite. Pe vremea noastră dădeam cu-n leu bucata.

Am ieşit şi din clădire de tot. M-am aşezat unde fumam pe vremuri cu băieţii. Unde-şi parca Ovidiu Blag maşina şi-şi lega Daniel Iftene bicicleta.

Şi-am plîns cel mai curat şi mai fericit plîns pe care mi-l amintesc în ultimii mulţi ani. Cam ca la eutanasierea unui cîine pentru care nu se mai poate face nimic, dar absolut nimic. Şi l-ai iubit absolut, dar absolut. Şi ce eşti azi, pe unde umbli, unde intri şi de ce ieşi, îi datorezi.

Postscriptum şi anteomagiu: Nu am acceptat colaborarea ziaristică. Astăzi se face jurnalism şi cum se face e cumva altfel, aşa…

OMAGIU

Lui Ovidiu Blag pentru umorul excepţional şi felul duios în care mă chema la ţigară pe balcon, cu aceste cuvinte: Hai, Anco, vii sau ce dracu’ faci?

Lui Emil Moldovan pe care-l vedeam cam pămpălău şi deloc nu-nţelegeam ce-i de capul lui. L-am descoperit mult mai tîrziu şi astăzi cred că e un spirit cu dîre de genial, prea mare şi multă inteligenţă, sensibil prieten al cîinelui său şi posesor de umor nevrotic. Pentru alţii nevrotic.

Laurei Şuteu pentru discreţie şi fineţe, feminitate şi deschidere zîmbindă.

Andreei Câmpeanu pentru că nu-mi dădea căştile să-mi ascult hip-hopul făr’ de care nu puteam scrie ca să pot ieşi pe balcon la ţigară sau ce dracu faci?

Lui Horaţiu Damian pentru singurul articol de ziar din viaţa mea pe care l-am citit cu dureri de burtă de rîs şi de cap.

Ruxandrei Hurezean, redactor şef pentru că ne încuraja grozav cînd nu ne descuraja groaznic şi pentru că ne dădea loc şi ne lăsa timp să zburăm cu aripile noastre.

Lui Mihai Gădălean pentru că ne potriveam şi ne iubeam şi aveam grijă unul de altul.

Lui Daniel Iftene pentru că nu ne potriveam, dar ne iubeam şi azi ne iubim mai mult, exceptînd băsismul de care-l suspectez, dar compensează la biciclism.

Lui Răzvan Robu pentru aparenţa de hipiot dezorientat şi esenţa de domn cu gusturi desăvîrşit orientate.

Lui Andrei Cotrău pentru că era scurt şi cuprinzător. Şi pentru o brăţară de argint.

Lui Liviu Cojan, atît de bun artist grafic, paginator şi cititor de gînduri încît l-am extraexploatat în timpul serviciului pentru treburi ong-iste din afara lui.

Mirei Mărincaş pentru eleganţă.

Lui Liviu Scripcaru pentru neeleganţă, dar pentru altele, neegalate.

Dacă şi cine lipseşte e din cauza mea şi nu-i din a lor.
Vă mulţumesc.